Centru Multifunctional pentru copii si tineri cu handicap, inaugurat la Medgidia
Adaugata about 1 year |
|
2 comentarii
Astăzi, a fost inaugurat Centrul Multifuncţional pentru copii şi tineri cu handicap, deschis de Fundaţia World Vision România, pe strada Ion Creangă, nr. 18, în incinta Spitalului Municipal. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul municipiului, domnul Marian Iordache, împreună cu managerul zonal World Vision România – Biroul Constanţa, doamna Loredana Giuglea, managerul Spitalului Municipal Medgidia, domnul Stere Buşu şi repsonsabila de centrul de la Medgida, doamna Gabriela Carp. După tăierea panglicii, gazdele au prezentat echipa care activează în centrul de la Medgidia, formată din psiholog, un medic psiho-neurolog pediatru, un medic chinetoterapeut, un logoped, un psihopedagog şi un asistent. "Este un lucru bun ceea ce faceţi, şi vă felicit pentru proiectul realizat. Sper ca acest centru regional să reprezinte o şansă nu doar pentru copiii din Medgidia, cât şi pentru cei din satele şi oraşele din regiune. Din partea noastră, a administraţiei locale, aveţi tot sprijinul pe viitor, şi, pentru că suntem în săptămâna mare sper să avem binecuvântare şi proiectul să fie rodnic şi folositor pentru comunitate”, a spus domnul primar Marian Iordache.Special pentru deschiderea oficială a centrului, copiii de aici au pregătit, după puterile lor, un mic spectacol, fiind aplaudaţi pentru munca lor de toţi cei prezenţi.
În cadrul Centrului Multifuncţional Medgidia, beneficiază de servicii de recuperare psiho-motorie 43 de copii. De asemenea, 55 de copii şi tineri beneficiază de servicii de recuperare şi socializare, iar 11 tineri cu vârste cuprinse între 18 -23 de ani beneficiază de integrare socială pe piaţa muncii.
Centrul de la Medgidia funcţionează, împreună cu Centrul Multifuncţional Cernavodă, în cadrul Proiectului „Centrul multifuncţional, o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunea Nord-Vest, Sud - Est şi Sud-Vest Oltenia”. Obiectivul principal al proiectului este acela de a îmbunătăţi accesul la educaţie şi pe piaţa muncii pentru un număr de peste 700 de copii şi tineri cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale, prin activităţile desfăşurate în zece centre multifuncţionale fixe situate în mediul urban şi rural din patru judeţe – Constanţa, Cluj, Dolj şi Vâlcea.
Articole din aceeasi categorie:
- Depozitul ecologic de la Medgidia, tema intalnirii dintre primari
- Proiectul Reabilitare trama stradala in plina desfasurare
- Delegatie din Corlu, in vizita la Primaria Medgidia
- Campanie de constientizare a cetatenilor din Medgidia cu privire la colectarea selectiva a deseurilor
- Pregatire profesionala, recunoasterea abilitatilor dobandite prin instruire şi sprijinirea romilor pentru desfasurarea unor activitati generatoare de venit

Contact
Comentarii
Trimite prin email
Tipareste