Drumul spre mare devine mai accesibil!
Adaugata over 2 years |
|
3 comentarii
Miercuri, 2 decembrie, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, cei ai primăriei Medgidia şi reprezentanţi ai PSD şi PNL, organizaţiile Medgidia au lansat în mod oficial programul de lucrări de reabilitare şi asfaltare a DJ 381, cu o distanţa de 13,2 pe tronsonul Ciocârlia de Sus - Valea Dacilor – Medgidia.Drumul judeţean beneficiază de o investiţie financiară în valoare de 24.451,97 mii lei din partea Consiliului Judeţean Constanţa, prin Programul denumit de către iniţiatori “Modernizare şi asfaltare totală a drumurilor judeţene 2009 – 2012”.
Conform declaraţiei d-lui Edmund Piess, director general Lafarge, susţinerea financiară din partea fabricii va fi în valoare de 1 milion de euro. “Tronsonul de drum este în egală masură tranzitat şi de mijloacele de transport de mare tonaj pe care le utilizăm în producţia noastră”, a declarat dl. Edmund Piess. “Câtă vreme contribuţia noastră vine în ajutorul comunităţii Medgidia, acest lucru ne onorează” a mai declarat dl. Edmund Piess.
DJ 381 s-a aflat în mod constant în atenţia Agenţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa şi, anual, au fost executate lucrări de întreţinere şi regenerare a îmbrăcămintei asfaltice. Cu toate acestea, intensificarea transportului de marfă în zonă şi în ultima perioadă de timp, a dus la o degradare serioasă a tronsonului de drum, mult mai greu de recuperat.
“Programul de finanţare, pe care l-am iniţiat anul acesta include şi acest drum judeţean, care va beneficia de un program complet de reabilitare şi refacere a îmbrăcămintei asfaltice”, a declarat dl. Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. “Salutăm contribuţia uzinei Lafarge Medgidia şi apreciem implicarea necondiţionată a reprezentanţilor săi în aspectele sociale, civice, economice ale vieţii comunităţii locale”.
“Investiţia consiliului judeţean va asigura un trafic auto în condiţii de siguranţă sporite, în special în perioada sezonului estival, oferind şoferilor o alternativă rutieră binevenită. Dar, investiţia este cu atât mai extraordinară, dacă ne gândim că, în timp ce guvernanţii reduc nivelul investiţiilor la nivel de ţară, autoritatea publică judeţeană Constanţa are disponibilitatea şi capacitatea investiţională. Felicitări şi vă mulţumim!”, a declarat primarul Municipiului Medgidia, dl. Marian Iordache.
Dacă lucrările vor evolua conform graficului de timp prestabilit, reabilitarea drumului judeţean 381 va fi finalizată până la 1 martie 2010.
Articole din aceeasi categorie:
- Impozitele si taxele locale pentru anul 2011 - aceleasi ca in 2010
- Proiectele de pe ordinea de zi a sedintei ordinare, admise in totalitate
- De Boboteza, sapte tineri au inotat dupa Cruce
- Ordinea de zi a sedintei ordinare din 31 mai 2011
- Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa in zona Nord – la final

Contact
Comentarii
Trimite prin email
Tipareste
Buna ziua, sunt din Brasov anul acesta vreau sa merg la mare si doresc sa ocolesc aglomeratia din Constanta. Cum este drumul pe ruta prin Medgidia pe 381 --> Valea Dacilor --> Ciocarlia de sus 308 Lanurile --> Mereni --> 391 Topraisar --> E675 Amzacea --> 392 Pecineaga --> 392 Vanatori --> Mangalia ? Este aglomerat? Este reparat drumul? Cam cati Km sunt? Va rog sa imi raspundeti. Va multumesc pentru atentie va doresc sanatate si bafta!