OLDBOYS - Regulament de desfasurare

Adaugata 4 months | departament.comunicare | 2 comentarii
Cupa Municipiului Medgidia la "OLDBOYS"
04.02.2012
EDIŢIA XX

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE
  • Au dreptul de joc numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1976, indiferent dacă sunt sau nu legitimaţi; deasemenea fiecare echipă poate avea în lot doi jucători cu vârste între 30 – 35 ani (1 ianuarie 1976 – 31 decembrie 1982), ei având drept de joc dacă sunt inactivi sau evoluează cel mult în liga a IV-a de fotbal (judeţean), nelegitimaţi în anul 2012.
  • Partidele se vor desfăşura conform Regulamentului de fotbal din Sală, cu următoarea excepţie: faulturile nu se contabilizează. Deasemenea, când Regulamentul de fotbal în Sală intră în contradicţie cu Regulamentul FRF, se acceptă prevederile din acest Regulament.
  • Fiecare joc va avea două reprize de 25 de minute, cu o pauză de 5 minute. În cazul jocurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal dupa cele 50 de minute de joc regulamentare, se vor juca prelungiri – 2 reprize a câte 5 minute fiecare; dacă egalitatea persistă se vor executa lovituri de departajare, câte 3 de fiecare echipă. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe raportul de arbitraj.
  • Echipele vor fi alcătuite din 5 jucatori de câmp şi un portar, lotul poate conţine 20 de jucători, cu condiţia să fie anunţat până la şedinţa tehnică pe o listă care să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, seria şi numărul de BI/CI, copie xeroxată după actele de identitate, iar această listă să fie semnată şi parafată de un medic de familie, de reprezentantul echipei sau cu semnătură pe proprie răspundere a fiecărui fotbalist, iar un jucător nu poate aparea decât în lotul unei singure formaţii. Jucătorii sunt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial B.I./C.I. sau paşaport, pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa va încălca regulamentul, va pierde jocul respectiv, iar la a doua abatere va fi exclusă din competiţie.
  • Un jucător eliminat  dintr-o partidă, poate fi înlocuit de un coechipier  în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 5 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat gol sau nu. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru etapa următoare. Comisia de organizare a competiţiei urmând să decidă dacă suspendarea se măreşte sau nu la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.
  • În cazul acordării a 2 (două) cartonaşe galbene, jucătorul va fi eliminat, iar echipa respectivă va juca în inferioritate numerică 3 minute, după care jucătorul eliminat va fi înlocuit cu unul de rezervă.
  • Sunt interzise atacurile prin alunecare, jucătorul vinovat va fi avertizat cu cartonaş galben. Atacurile prin alunecare din spate, se vor sancţiona cu cartonaş roşu. Repunerea mingei în joc de către portar se va face numai cu mâna. Nu este permis ca portarul să atingă sau să reţină mingea cu mâinile după ce i-a fost pasată de un coechipier cu piciorul. Distanţa pe care trebuie să o respecte jucătorii în cazul reluării jocului dintr-o aruncare de la margine, lovitura liberă directă, indirectă, lovitura de colţ este de 3 metri. Mingea de arbitru, lovitura liberă indirectă acordată în suprafaţa de pedeapsă va fi executată de pe linia de 6 metri a suprafeţei de pedeapsă din locul cel mai apropiat comiterii infracţiunii. Pe banca tehnică au dreptul să stea două persoane oficiale (antrenor, delegat) şi jucătorii de rezervă echipaţi regulamentar. Aceştia vor avea pe tot parcursul jocului un comportament civilizat, în caz contrar se aplică măsuri disciplinare.
  • Contestaţiile se pot depune înainte de joc, la pauză sau în cel mult 30 de minute după terminarea jocului. Depăşirea acestui termen va duce la anularea contestaţiei.
  • Un jucător de la o echipă eliminată din competiţie nu se poate transfera la o alta echipa pe parcursul derulării competiţiei.
  • Orice altă problemă ivită în desfăşurarea turneului care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament, va fi transferată separat la comisia de organizare a competiţiei.
  • Achitarea taxei de înscriere se va face la şedinţa tehnică sau cel mai târziu în ziua începerii competiţiei. Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat.
discuss button Comentarii email button Trimite prin email print button Tipareste
Nici un comentariu adaugat acestei stiri.
Articole din aceeasi categorie: